Lansare

Ea s-a cam luat cu parintii veniti in vizita si a uitat sa povesteasca despre surprinzatoarea lansare de carte de joi. De ce surprinzatoare? Pentru ca s-a petrecut in mijlocul orelor de job si, mai exact, chiar la job. Cine-a mai vazut firma de avocatura dornica de organizare si participare a asemenea actiune? Ei bine, uite ca se mai intampla.

Lansarea in chestiune este a celei de-a treia editii a cartii „In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la Mine”, de Chris Simion. Intrigant titlu, nu-i asa? Chiar suna a blasfemie. Exact cum i-a sunat si Institutiei Bisericii in preajma lansarii din 2002. Atunci s-a lasat cu scandal in Green Hours si chiar o emisiune la Tuca. Toate astea le-a povestit celor prezenti – mai exact Ei si inca la vreo 15 colegi curiosi.

Tare simpatica i s-a mai parut Ei Chris! Deschisa, curioasa, intrigata de experienta, de oamenii dintr-o cu totul alta lume decat cea familiara ei! A povestit despre nasterea relatiei privilegiate cu Pascal Bruckner, despre compania de teatru D’AYA si despre noul lor proiect care va capata fiinta in foarte scurt timp, in cadrul Muzeului de Geologie. Si a lansat invitatia la primul spectacol ce va fi sustinut acolo. Eu una stiu ca Ei ii va face mare placere sa faca parte din asa putini oameni privilegiati!

Nu a putut sa nu-si cumpere cartea, chiar daca ii cam sufla vantul prin buzunare, pentru simplul fapt ca nu se gaseste in librarii, iar intalnirea a facut-o curioasa. Primele pagini citite pe fuga nu au facut decat sa-i confirme impresia pozitiva. Si autograful acordat i-a atins o coarda sensibila: „Dumnezeu nu e Mos Craciun”. Cu totii ne rugam la Dumnezeu ca si cum i-am scrie Mosului o scrisoare lunga, plina de dorinte insirate frumusel, cu bullets and numbering.

Sa va mai spuna ca povestea cartii porneste de la o experienta adevarata a lui Chris, fata dintr-o familie traditionala ortodoxa maramureseana, care a petrecut cateva luni intre zidurile unei manastiri, descoperind ca dupa acestea nu se prea regaseste lumea aceea imaginata poate de majoritatea romanilor care se considera ortodocsi…

***

Despre El trebuie sa se stie ca e studios, ca e incantat de varietatea colegilor si de calitatea profesorilor si a cursurilor. Si mai trebuie sa se stie ca-i este dor de Ea.

Aniversar

Astazi implinesc 8 luni de cand sunt impreuna. E prima data cand nu sunt si aproape, cand nu merg la cumparaturi de Terry Pratchett, cand nu se ciondanesc sau nu se saruta in aceasta zi. Insa, contrar parerilor celorlalti, le e bine asa cum sunt si unde sunt, cel putin deocamdata.

Da, poate ca Ei i se face dor cand se uita la o poza de-a lor facuta la Sibiu in martie, poate ca El ii simte lipsa seara, dupa o zi de experiente noi pe care vrea sa i le povesteasca, insa amandoi stiu ca se iubesc si ca perioada asta le va prinde bine.

Deocamdata, Ea e fericita pentru ca i-au venit parintii in vizita. Nu i-a mai vazut de la Craciun si tare-i mai era dor de ei! Asa ca vor iesi la plimbare, la cumparaturi si restaurant, va sta de vorba cu ei si vor rade impreuna, fie ploaie, fie soare.

Iar dupa intoarcerea lor acasa, Ea ar cam vrea sa mearga la tot felul de chestii interesante. Cum ar fi Festivalul Next sau Festivalul European de Film care parc-ar cam trebui sa inceapa. Si ar vrea sa afle de si mai multe asemenea posibilitati de petrecere a timpului liber. Pe aceasta cale va roaga sa-i soptiti de cunoasteti asa secrete.

Culinar

Preparatele culinare… Pai Ea e incantata nevoie-mare de noua ei gaselnita: lipie pe care se pune un strat subtire de branza de vaci amestecata cu putina pastrama de macrou afumat (de la Mega), porumb dulce sau ou fiert, eventual niste masline negre, plus patrunjel si 2-3 frunze de salata verde. Se ruleaza shaorma-style si se degusta. Se accepta orice alte combinatii, mai mult sau mai putin traznite, dupa gustul fiecaruia. Ei ii placu si adopta reteta mai ales la micul-dejun.

Alta nazdravanie culinara incercata de Ea are la baza salata orientala care-i placea in copilarie. S-a gandit ca ar fi mai sanatos daca ar coace cartofii inveliti in staniol in cuptor in loc de a-i fierbe. Nu e vorba doar de mai multe vitamine, cat de gustul net superior fata de sfaramiciosii cartofi fierti. Coptul asta dureaza cam o ora, ceva mai mult daca dimensiunea cartofilor impune. A nu se uita intorsul lor de pe o parte pe alta, ca la plaja, la jumatatea timpului de coacere. Dupa ce s-a terminat operatiunea, iar cartofii s-au racit, se purcede la curatarea si taierea lor in cuburi de dimensiuni nu prea mici care se arunca intr-un bol mare. Se adauga ou fiert, ceapa verde, ridichi, porumb dulce, patrunjel si masline negre. Fiecare isi poate da frau liber imaginatiei, Ea asa facu.

Poate ca unii ridica din sprancene, mirandu-se ce mare lucru e sa faci ‘ceste mancaruri mai sus pomenite. Acestora le spun ca El nu le impartaseste parerea. Pentru ca e mare lucru! El chiar o intreba pe Ea, mai in gluma, mai in serios, de ce s-a apucat de gatit abia acum, cand e plecat. Ea zambi strengareste, promitandu-i ca-i face tot ce vrea la intoarcere.

Mancarea din taramul indepartat este groaznica, sau cel putin asa se plange El. Acesta o fi motivul pentru care cele doua experimente culinare ale Ei ii fac cu ochiul. Poate ca voi, cei mai priceputi intr-ale gatitului, aveti motive sa va uitati cu un usor dispret. Dar ea nu-i pui de Mazilique, nici de Copolovici, asa ca n-aveti ce pretentii sa ridicati.

Schimbari

Si ea se pregati psihic inca de cand a aflat de plecare, cu vreo doua luni inaintea celor doua cafele baute inaintea rasaritului de soare. Printre altele, si-a zis ca nu-i o ocazie de ici de colo pentru a se-ngriji nitel mai mult de aspectul sau exterior. Pentru ca a aflat de multa vreme ca vorba oamenilor de pe la sate cum ca „Femeia grasa-i si frumoasa” nu prea mai e de actualitate, s-a luptat din rasputeri contra ispitelor culinare, introducand sportul in viata sa si constatand cu o vadita placere ca acesta nu-i atat de groaznic cum parea pe vremea orelor de sport din scoala. Totul sta in descoperirea acelui tip de sport bun pentru fiecare. Toate astea dadura un rezultat de toata frumusetea.

Ce te faci insa cand, pofticioasa fiind, iti vezi iubitul muscand cu pofta din vreun fel de mancare ce-ti lasa gura apa, insa asta dupa piatra de hotar care e ora 6 seara? Nu stiu despre altii, insa ei, de cele mai multe ori, ii fu imposibil sa reziste tentatiei. Si-n astfel de cazuri, placerea de moment lasa loc unor neplaceri de durata. Ei bine, ea s-a decis sa profite de aceasta luna pentru a reveni la vechile si bunele obiceiuri culinare, adica gustos si sanatos, pana-n 6 seara, si cu cel putin 3 sedinte de sport in fiecare saptamana.

Si-a inceput duminica dimineata, dupa o zi de motaiala si scos nasul din casa doar la solicitarea sunetelor scoase de stomacul gol. Inceput promitator, cu 400 de calorii arse in aproximativ o ora, urmate de alte dichisuri femeiesti si-o plimbare lenesa. Maine o s-o rog sa povesteasca despre preparatele culinare pe care le-a incercat zilele astea.

Deocamdata se bucura ca a vorbit cu iubitul ei, ajuns cu bine la destinatie. Ii pare rau ca niste dificultati de natura tehnica nu i-au permis sa-l si auda, insa acest inconvenient va fi remediat cat de curand. Pe cuvantul lui de onoare!

Povestea unei despartiri

Se da o dragoste (pentru cei doi, o dragoste mare; pentru altii, dupa-mprejurari). Debut cu fluturasi si artificii in inimi, cu incercari de temperare a imaginii de Fat-Frumos de partea feminina (rationala de fel, vrea sa evite dezamagirile) contracarata de romantismul unui nou inceput pentru partea masculina. Stat impreuna aproape de la inceput, desi neoficial. Oficial, dupa 4 luni. Dupa inca 3, schimbat de casa cu una mai mandra. Urmand ca sarbatorirea celei de-a opta luni sa-i prinda pe cei doi la mii de kilometri unul de alttul, despartiti de-un ocean intreg.

Va-ntrebati ce s-a-ntamplat oare. Ce cliseu de film si-a croit drum in viata de zi cu zi a amorezilor nostri? Nimic mai neinteresant decat munca unuia dintre ei. A lui, mai exact. Ar fi vrut sa fi fost ea, ca-i place sa descopere taramuri necunoscute. Dar nu. Ea a ramas aici, in casa cea mandra, iar el a zburat cu 2 avioane hat-departe, intr-un melting pot, pentru o luna.

O fi bine, o fi rau? Fara promisiuni explicite, doar subintelese, despartirea se produse dupa 2 cafele fistichii exagerat de scumpe si nenumarate sarutari date intr-o dimineata de sambata, inainte de rasaritul soarelui.

Bobby McFerrin

Il vazui sambata seara, la sfarsit de ianuarie. Nu-l cunosteam, si-abia comentariul cuiva din public a dat un sens personajului ce urma sa evolueze pe scena in cateva minute: Don’t worry, be happy!

Probabil va-ntrebati ce cautam acolo daca nu stiam nimic despre Bobby McFerrin. Ei bine, biletul l-am cumparat in urma cu mai bine de o luna, la sugestia entuziasmata a jumatatii mele care, spre surprinderea mea, nu mi-a prezentat cronologia artistului, fara nici ca eu sa cer detalii. Probabil ca va fi surprins de nestiinta mea cand va citi randurile astea. Aceeasi nestiinta imi da voie insa sa-mi prezint parerea despre concert ca simplu spectator venit cu mintea deschisa pentru a se bucura de muzica.

Lumea s-a strans incetisor, pana cand aproape fiecare loc din Sala Palatului a fost ocupat. Pe scena – un scaun. Si-atat. Fara instrumente, oameni sau microfoane. Si apare Bobby McFerrin pe scena, se-aseaza pe unicul scaun disponibil si, fara niciun salut, incepe sa se joace cu sunetele. Si se joaca, si se tot joaca, mai bine de vreo 10 minute. Pare a incheia, sala izbucneste in aplauze, urmand sa inceapa concertul, pe bune de data asta. Ei bine, nu. Joaca reincepe, alte sunete, alta muzica, tot fara sens – pentru mine, cel putin. Pentru ceilalti, totul parea a fi cel mai natural lucru din lume. Numai ca eu m-am simtit cam asa cum s-au simtit cei ce nu citisera afisul de la concertul Sting de anul trecut – trisati! Unde-s cantecele? Unde-s versurile?? A scapat vreo cateva cuvinte ce semanau a versuri doar de vreo 3 ori tot concertul! Si acele versuri m-au facut sa-mi para si mai rau pentru ca promiteau atata frumusete!

Mda – deci intrebarea mea e: Unde-au disparut cantecele??

In apararea lui McFerrin – comunica exceptional cu publicul. L-a invitat pe scena la dans, la cantat, a evoluat in fata lui si impreuna cu el, s-a simtit bine si s-a bucurat ca a doua zi urma sa plece acasa, Romania fiind ultima oprire a turneului. Doua momente remarcabile au fost:

1. Evolutia impreuna cu trei instrumentisti de-ai nostri (as zice) – tambal, violoncel si acordeon. Momentul a fost superb si-mi pare rau ca nu a durat mai mult de trei piese. As fi renuntat fericita la scalambaielile unora de pe scena sau la anumite piese jucause de-ale lui McFerrin pentru ceva mai multe cantari in acest format.

2. Cantarea impreuna cu cateva persoane din public. Desi si baiatul care a cantat la saxofon a facut-o intr-un mod placut urechilor mele, prima curajoasa m-a impresionat – o voce melodioasa, clara, puternica si increzatoare, mai mare dragul s-o asculti!

An nou

La multi ani, dragii mei! Numeroase plecaciuni si mii de scuze trebuie sa-mi cer de la voi. Da, stiu ca am bagat capu-n nisip si nu l-am mai scos de acolo mai bine de doua luni. Explicatiile suna cam asa: acces net restrictionat la sange la serviciu, seri aglomerate, cautat casa noua si mutat in ea, lipsa de net acasa, Sarbatori si preumblari. Sper sa fiu in stare sa-mi mai spal parte din rusine cu aceste motivatii, iar restul cu scriitura mai mult sau mai putin personala.

Tot ce pot spune e ca mi-ati lipsit enorm. Mi-e dor de voi! Si ma bucur cand mai primesc cate-o urecheala pentru delasarea de care-am dat dovada. Si pentru mesajele Liei, Tomatei, Biei, a lui Boghi si Cezar. Mi-e si rusine sa va zic de cand nu v-am mai citit…

Spre deosebire de anul trecut, Anul Nou acesta a trecut pe nesimtite. Nu tu tras de linie si socotit schimbarile, nu tu planuri noi de bataie, vechi probleme-si itzesc capshorul fara a fi rezolvate imediat… Nu se mai poate asa! Cat pe-aci sa-mi uit strategia bunei-dispozitii: de a vedea binele din fiecare lucru si om din jur, si abia apoi de a trece la coada, cu liniuta, partile mai rele. Neaplicarea acestei strategii rezulta in apatie si alte stari de spirit deloc placute vederii.

Altfel, sunt bine. Reincep cursurile de spaniola – cu ceva mai multa dedicatie, vreau sa restrang legaturile cu cei dragi, sa-mi refac rutina de sport (alta sursa sigura de zambet), sa fiu ceva mai intelegatoare si mai activa, sa iubesc si mai mult. Da, o lista de dorinte de-nceput intarziat de an. Mai bine mai tarziu decat niciodata!

Ati vazut Avatar? De nu, e musai! La imax, e prea frumos si merita pe deplin! Poate ca scenariul n-o fi unul de Oscar, dar carcotasii ar trebui sa vada frumusetea filmului inainte de a-l acuza de lipsa de originalitate. E un basm vechi de cand lumea, care te poarta catre taramuri necunoscute, frumoase ca-n vis, cu printese si pericole, cu magie si curaj. Iar cu ochelarii speciali la ochi te plimbi si tu printre copaci si spirite, ramanand tintuit in scaun aproape 3 ore, care trec dintr-o suflare.

Va pup cu drag si sper sa ma vad cu cativa dintre voi la SdC, iar cu ceilalti, cat mai curand!

Miercuri – FILB

Fiind in plin Festival International al Literaturii, cei care nu au reusit sa ajunga la prima seara mai au inca doua sanse – azi si maine, incepand cu ora 18.00, la Clubul Taranului Roman de la MTR. Recomandarea mea e sa ajungeti cu vreo jumatate de ora mai devreme, pentru ca altfel riscati sa priviti tot spectacolul din picioare.

Cand am ajuns aseara, Ionuca avea deja toate locurile ocupate. Noroc ca jumatatea mea mai buna ( 😛 ) reusise sa prinda o bucatica de banca pe care-am reusit sa ma inghesui, cu geanta si haina stranse pe genunchi, mai ceva ca-n autobuz. Putintel mai tarziu a aparut si Vulpita cea zglobie, nerabdatoare sa-l auda pe Jose Luis Peixoto (care e tare simpatic de felul lui – sange latin, ce sa-i faci?) vorbind in portugheza. La final, cand s-a facut o coada respectabila la autografe, 80% feminina, Lia s-a si conversat in portugheza cu scriitorul cu zambet larg, care a acordat cateva minute fiecarui viitor cititor.

Dupa cum v-ati dat seama deja, m-am distrat de minune aseara. Cei doi invitati straini nu puteau fi mai diferiti – Jose Luis Peixoto din Portugalia micuta, calda si latina, vest-europeana, si Zahar Prilepin din Rusia intinsa, rece si plina de conflicte, est-europeana si mai ales asiatica. Primul, zambitor si destins, cu povestioare amoroase si hotarat sa se simta bine, cel de-al doilea destul de inchis in sine, afisand duritate si povestind despre Cecenia, partidele si liberalismul rusesc (sublim in sine, dar aproape inexistent). Daca Peixoto a avut un domn – inger pazitor pe umarul sau drept care l-a ajutat mereu cu traducerea a ceea ce se discuta in jur, Prilepin nu a beneficiat de un asemenea serviciu, aruncand cate un ochi pe cartile de pe masa, cercetand publicul sau ramanand cu privirea fixa intr-un punct oarecare. N-ar fi stricat ca macar unul dintre cunoscatorii de limba rusa care s-au aflat chiar pe scena sa-i alunge plictiseala si sa-l includa prin traducerea dezbaterilor.

Scurt moment critic: cu o singura exceptie, n-ar strica daca lectura unui text ar fi facuta de cineva care chiar stie sa lectureze intr-un mod placut urechilor publicului. S-a cam pierdut interesul pe ici pe colo tocmai din cauza lecturii defectuoase efectuate chiar de scriitori. Daca ai scris o carte buna nu inseamna ca te si pricepi sa o citesti altcuiva. Din fericire, aceste momente au fost reduse si la numar, si la durata.

Daca pe Vasile Ernu il stiam inca de pe vremea cand mai trecea pe la Schimb de Carti, vazand-l si anul trecut la acelasi Festival al carui orgnizator a fost, pe ceilalti doi invitati-scriitori romani nu-i mai vazusem. Ernu a fost jovial, ca-ntotdeauna, usor emotionat, si nu atat pentru cartea sa – Ultimii eretici ai Imperiului lansata de curand la Polirom si din care a si lecturat putintel, cat pentru evenimentul in sine. Radu Aldulescu a fost destul de retinut – in afara de lectura unui text din volumul ce-i va aparea la editura Cartea Romaneasca, a incercat sa evite cat mai mult intrebarile, iar raspunsurile pe care a fost nevoit sa le dea au fost cat mai succinte posibil.

Mai sus vorbeam de o exceptie in privinta celor ce-au lecturat destul de slab. Exceptia este Florin Iaru, de o buna dispozitie care s-a extins aproape instantaneu in sala. Se pare ca Poliromul si Cartea Romaneasca asteapta de ceva vreme nu mai putin de 3 titluri de la jovialul scriitor. El ne-a incantat cu trei (patru??) scurte povestiri ce vor fi incluse in volumul aflat in asteptare la Polirom. Povestirile au fost savuroase, au captat in totalitate atentia auditoriului, care s-a lasat incantat de vocea calda a autorului.

Dupa scurtele momente de lectura, raspunsul la intrebari si dezbaterea dintre invitati, a urmat o pauza pana la inceperea pastilei de teatru. In pauza s-au cumparat carti cu o reducere semnificativa (eu mi-am luat volumul lui Peixoto – Nici o privire cu 20 de lei, redus de la 25) si s-a format o coada pentru autografe. Doar nu se intampla in fiecare zi sa poti cumpara cartea si sa poti obtine si autograful scriitorului pe ea. Plus ca portughezul zambitor a acordat cateva minute bune fiecarui doritor de autograf in parte, insa fara nicio suparare pentru cei ce asteptau. Pentru ca acestia erau, in general, prieteni care-au vazut in asta o ocazie de a se pune la curent cu diverse pareri pe care nu le-au putut emite in timpul dezbaterilor de pe scena. Cum ar fi discutii despre tatuaje, master si portugheza braziliana.

Topaind victorioasa cu cartea cu autograf, m-am asezat la o masa eliberata intre timp si mi-a mai fost facuta o pofta: vin fiert! Si-nca unul tare bun! Intre timp s-au terminat probele de sunet pentru teatru. Ceea ce crezusem initial ca va fi piesa Te iubesc! Te iubesc? jucata in intregime, a fost anuntata doar ca o lectura partiala a spectacolului, destul de reusit de altfel. Totusi, piesa in sine are niste carente enervante: e misogina pan’ la Dumnezeu! Conform acesteia, in orice cuplu, femeia e cea mereu nesigura si care necesita convingere permanenta, tot ea este cea isterica, specialista in a cauta nod in papura chiar si la miezul noptii, cand barbatului ii picau ochii in gura de somn. Creatoare de probleme doar din plictiseala, tematoare de obisnuit, de pierderea pasiunii si de trecerea timpului, femeia e cea pusa sub lupa si umpluta de defecte, pe cand barbatul e cel stabil, serios si declarat indragostit. Totusi, jocul actorilor mi s-a parut unul bun si n-as zice nu la vizionarea piesei in intregime.

Se pare ca azi sufar de limbarita 😛 Asadar, va spun ca m-am simtit tare bine aseara si ca-mi pare rau ca nu mai pot ajunge la celelalte doua seri, insa mergeti voi si dati de veste cum a fost!

 

LE: Dragos a scris despre prima si a doua seara ceva mai concret, mai critic si, pe ici, pe colo, diferit de mine. Ionuca a povestit aici despre miercuri, si-i sustin parerile (cum ne-ntelegem noi doua…) [am aflat si eu cine e Oompa!!] 😀

Incalzire inainte de weekend

28-30 octombrie: Festivalul International de Literatura, la MTR. Voi merge in prima seara, sunt curioasa sa-l vad si aud pe Peixoto, vreau sa ascult limba portugheza live. Poate-mi cumpar si cartea aparuta la Polirom (de unde astept o noua livrare de carti – nu m-am putut abtine, prea trecuse mult timp de la ultima). Plus ca se pare ca anul acesta va fi si mai interesant decat prima editie de anul trecut a Festivalului. Pe langa lectura, comentarii si cocktail, vom avea parte si de teatru (Te iubesc! Te iubesc?). Am auzit de bine despre piesa si chiar sunt curioasa cum e. Si celelalte seri au adaugiri non-literare foarte interesante, asa ca nu ezitati sa consultati programul editiei. In afara de cei cativa dragi cu care am zis deja ca ma vad acolo – Jen, Ionuca, Dragos C. si LiaLia (poate), mai vine cineva cunoscut? Totul incepe la ora 18.00, in fiecare seara. Sa faceti cu mana macar. 🙂

M-as fi dus si vineri la Festival, ma interesau atat subiectul, cat si invitatii, insa am aflat ca la ICR se face retrospectiva TIMISHORT, incepand cu 18.30. Inceput frumos de weekend, nu?

Femeile…

Dragos mi-a imprumutat duminica Marea de John Banville. Dupa 2 Pratchett-uri si hlizit pe sub mustati in fiecare zi in metrou, am zis ca n-ar strica sa mai trec si la ceva ‘serios’. Nu de alta, dar voi sti sa apreciez la justa valoare urmatorul Pratchett. 🙂

Nu voi spune despre carte decat ca e placuta la citit. Mai multe dupa ce o termin. Am dat insa peste o fraza care m-a pus pe ganduri. Ba chiar m-a enervat nitel. Si-am zis ca merita scoasa din context si pusa la zid:

Asta e un lucru pe care l-am constatat intotdeauna la femei, daca ai rabdare suficienta, vei face dupa cum iti este placul.

Cei care ma cunosc stiu cat de urat fac atunci cand dau de generalizari. Cu atat mai mult cand e vorba de generalizari negative in privinta femeilor.  OK, poate ca fraza de mai sus nu reprezinta neaparat o generalizare negativa, insa mie-mi suna cam asa: ‘femeile vor accepta lucruri care nu le convin, doar da-le ceva timp’. Si merg mai departe cu rationamentul: tu (personajul) ai fost un barbat suficient de norocos incat sa fii mereu inconjurat de femei care sa tina suficient de mult la tine incat sa renunte la ceva important pentru ele doar pentru a-ti face moftul. Iar tu (tot personajul) nu te-ai gandit ca putina reciprocitate ar fi indicata, macar din cand in cand.

Cand iubesti pe cineva esti dispus sa faci compromisuri, macar din cand in cand. Ideea de compromis nu trebuie sa poarte neaparat pecetea neagra. Doar ca lucrurile nu pot fi mereu asa cum vrei tu, ci cuprind perspective diverse, ca doar omul de care esti indragostit are si el personalitatea si parerile lui despre viata & co. Iar cand vrei sa faci pe cineva fericit, iti dai seama ca nu puteti gandi la fel despre orice. Si ca uneori mai gresesti si tu. Sau nu. Doar ca nu poti castiga de fiecare data, iar partenerul (in acest caz, partenera) sa piarda mereu. Pentru ca se creeaza un dezechilibru care va destabiliza relatia. Si totul se va duce pe apa sambetei, chiar daca cei doi nu-si dau seama si raman legati. Dorinta de a fi impreuna se estompeaza insa cu fiecare nedreptate facuta si acceptata.

Da, poate ca daca-i dai suficient timp unei femei, vei putea face cum vrei tu. Poate ca va obosi sa-si apere punctul de vedere. Poate ca tine prea mult la tine si la relatie si lasa din nou de la ea. Poate ca nu-si da seama ca renuntand la a-si sustine parerea, renunta la ea insasi. Pana la urma, intrebarea e daca ce vrei tu de la o relatie este ca tu sa detii puterea sau ca amandoi sa fiti fericiti.