Despre nemultumire

Ce te faci cand nu-ti mai place munca? Munca ta, jobul tau de zi cu zi, aducator de finante si, eventual, realizator de vise. Nu te-a dat pe spate niciodata. Poate ca a fost multumitor – ai cunoscut cativa oameni frumosi, ai avut niste venituri ok, ai lucrat intr-un birou/mediu in regula, ai si avut cateva lucruri de invatat.

Totusi, lucrurile de invatat s-au invatat. Perspective de crestere nu prea au existat niciodata, iar desconsiderarea unora cu alte functii te ajunge, mai ales cand esti genul de persoana care are prostul obicei de a se intrista cand vede oameni urati in jur.

Un prieten mi-a spus mai demult cum si-a dat demisia dupa ce a inteles ca dificultatea trezirii de dimineata era generata de locul unde trebuia sa se duca sa munceasca. Iar de cateva saptamani incoace resimt aceasta greutate de a te ridica din pat si a ajunge intr-un loc in care voia-buna nu rezista prea multe ore din zi. Prietenul cu pricina e insa unul curajos, cu un plan bine pus la punct si cu multe idei de reusita pe cont propriu. Eu sunt departe de toate astea. Noua ore de nemultumire pe zi sunt cam multe de suportat.

Noroc cu honey-bunny langa care ma trezesc cu drag in fiecare dimineata, zambind simtindu-i pielea pe propria-mi piele. Vreau o vacanta in care sa fac doar asta in fiecare zi, inclusiv cele noua ore.

Cei cinci muschetari

Inca o saptamana… 🙂

Intre timp o sa va povestesc despre intalnirea fetelor (foste colege de ‘suferinta’). Nu sariti, ‘suferinta’ e folosit in gluma. Bine… mai in gluma – mai in serios 🙂 Initial au fost patru, a cincea a aparut mult mai tarziu.

La inceput m-am apropiat de Ioana din Iasi. Radia optimism si caldura, m-a atras instantaneu, ca un magnet. Am inceput sa mancam impreuna, sa vorbim cate-n luna si in stele. Dupa aceea s-au adaugat ardeleanca-unguroaica Zsuzsa, venita din Sfantu Gheorghe sa cunoasca si cucereasca Bucurestiul, si bucuresteanca cu radacini ardelenesti Lore. Dupa mai bine de-un an a aparut si Roxana, tot moldoveanca. Si cei patru muschetari au devenit cinci.

Mesele luate aproape in fiecare zi impreuna ne-au apropiat, iar cele cateva weekenduri petrecute pe la munte, mare sau diferite orase ale patriei ne-au umplut de voie-buna. Si apoi muschetarii au inceput sa plece spre alte orizonturi muncitoresti. Ultima a fost chiar Ioana, inima grupului. Si-am ramas doar eu si Roxana. O fi un semn? Ramane de vazut…

Ideea e ca ne-am adunat in formula completa saptamana trecuta, pe motiv ca facem adunare de casa noua (aka a mea). Si-am baut vin si limonada, am impartasit dorinte si frustrari, ne-am inghesuit in balcon, unde m-am afumat, ca de obicei, ca singura nefumatoare. De-acum va trebui sa ne straduim sa ne adunam. Nu mai e asigurata masa impreuna.

Sunt din ce in ce mai convinsa ca locurile prin care trecem nu reprezinta decat prilejuri de a intalni anumiti oameni. Cu unii stabilesti legaturi trainice, cu altii petreci un pic de timp si tragi invataturi, iar pe langa altii nu faci decat sa treci si sa-i uiti.

***

PS: Vineri incepe Festivalul Filmului European. De studiat oferta extrem de diversa.

Pe la mijloc

Am fost luata la rost. Ca de ce scriu la persoana a treia… Pai cum de ce? Tie nu ti-e mai usor sa vorbesti despre altii decat despre tine? Bine, daca esti mai egocentric din fire, poate ca nu. Insa cand e vorba sa-mi pun sufletul pe tava, parca-i mai usor sa spun ca-i vorba despre sufletul altcuiva.

In fine, hai ca incerc sa o fac si pe asta…

1. Vineri seara, mers la teatru. Cu Jen. Metropolis. La o piesa despre care nu stiam nimic, pe numele ei ‘Tarelkin’, de A.V. Suhovo-Kobilin. In rol principal – George Ivascu. Placut. Joc bun. Foarte interesant pus in scena interogatoriul intregii Rusii. Cel mai simpatic moment fu insa la final, in timp ce-ntreaga sala aplauda de zor, iar Florin Calinescu i-a daruit lui George Ivascu un tort maaare, cu ‘La mult ani!’ onomastici. Se pare ca nu doar eu am avut parte de o vineri dulce.

2. Sambata, dupa o dimineata sportiva, am mers la masa la parintii iubitului. Da, cel plecat peste mari si tari, nimeni altul. 🙂 Eu si ei. Eu cu bomboane si un brat de liliac inflorit, ei cu o mancare de te lingi pe degete.

Da, acum vine momentul in care zic ‘ce parinti misto!’. Eu n-am niciun merit in asta, insa pot sari in sus de bucurie la norocul ce-a dat peste mine. Simpla intalnire la momentul potrivit cu iubitul e ditamai norocul, insa daca vine la pachet cu asemenea parinti bonus, raman fara cuvinte. Ca sa mergem si mai la subiect, mama este o femeie grozava. Stiti vorba aia cu ‘soacra, soacra, poama acra’? Nu c-ar fi vorba de soacra la nivel formal, cat de simpla titulatura. Ei bine, mama iubitului meu e exceptia de la regula. Si asa a fost din prima zi. Ca sa nu mai zic de felul cum gateste: dumnezeieste! Pai ne-am delectat sambata cu o masa servita pe terasa, pe o vreme superba, vreo trei ore. Asa, catinel, cum trebuie. Aperitive bune de nu ne mai puteam opri. Felul principal: delicios si usor. Anume pui la gratar cu salata de andive cu portocale. Stiti cum era? Te lingeai pe degete! Iar desertul – asigurat de tata – cel mai parfumat tort cu zmeura pe care l-am mancat vreodata! Cumparat, desigur. 🙂

3. Ieri, duminica. Vreo trei sferturi de zi petrecute cu tuns si chestii legate de par, de-am iesit de nerecunoscut. Ca de fiecare data cand imi indrept parul, de altfel. Si toate facute de manutele pricepute ale surorii mai mici.

Apoi o jumatate de ora furata pentru o conversatie cu jumatatea despre multe intamplari, planuri si nimicuri dragastoase, inchesuite inaintea sarbatoririi unei prietene.

Per ansamblu, un weekend reusit, continuat cu un trezit de dimineata si o discutie mai ampla despre cate-n luna si in stele, cu bune si rele, cu acelasi honey. Mda, suna cheezy, stiu, insa asta-i alintul preferat. Poti sa faci ceva in gustul omului? Nu poti. 🙂

Clipe

*S-a emotionat citind declaratia de dragoste a unei jumatati de mar pentru cealalta jumatate.

*S-a distrat aseara cu Cri si Andra, au vorbit despre nimicuri, si-au colorat unghii si-au baut ness cu lapte de dimineata.

*A mers cu zambetul lipit de buze, cu ochii pierduti printre frunze verzi si nori rataciti pe-un cer albastru, sorbind cu nesat din aerul proaspat de dupa ploaie.

*A facut planuri de teatru pentru vineri, la Metropolis, cu Jen.

*A facut multe poze, i-a scris mail-uri Lui, a mormait bosumflata ca de ce trece atat de greu timpul…

*Traieste de pe-o clipa pe alta.

Lansare

Ea s-a cam luat cu parintii veniti in vizita si a uitat sa povesteasca despre surprinzatoarea lansare de carte de joi. De ce surprinzatoare? Pentru ca s-a petrecut in mijlocul orelor de job si, mai exact, chiar la job. Cine-a mai vazut firma de avocatura dornica de organizare si participare a asemenea actiune? Ei bine, uite ca se mai intampla.

Lansarea in chestiune este a celei de-a treia editii a cartii „In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la Mine”, de Chris Simion. Intrigant titlu, nu-i asa? Chiar suna a blasfemie. Exact cum i-a sunat si Institutiei Bisericii in preajma lansarii din 2002. Atunci s-a lasat cu scandal in Green Hours si chiar o emisiune la Tuca. Toate astea le-a povestit celor prezenti – mai exact Ei si inca la vreo 15 colegi curiosi.

Tare simpatica i s-a mai parut Ei Chris! Deschisa, curioasa, intrigata de experienta, de oamenii dintr-o cu totul alta lume decat cea familiara ei! A povestit despre nasterea relatiei privilegiate cu Pascal Bruckner, despre compania de teatru D’AYA si despre noul lor proiect care va capata fiinta in foarte scurt timp, in cadrul Muzeului de Geologie. Si a lansat invitatia la primul spectacol ce va fi sustinut acolo. Eu una stiu ca Ei ii va face mare placere sa faca parte din asa putini oameni privilegiati!

Nu a putut sa nu-si cumpere cartea, chiar daca ii cam sufla vantul prin buzunare, pentru simplul fapt ca nu se gaseste in librarii, iar intalnirea a facut-o curioasa. Primele pagini citite pe fuga nu au facut decat sa-i confirme impresia pozitiva. Si autograful acordat i-a atins o coarda sensibila: „Dumnezeu nu e Mos Craciun”. Cu totii ne rugam la Dumnezeu ca si cum i-am scrie Mosului o scrisoare lunga, plina de dorinte insirate frumusel, cu bullets and numbering.

Sa va mai spuna ca povestea cartii porneste de la o experienta adevarata a lui Chris, fata dintr-o familie traditionala ortodoxa maramureseana, care a petrecut cateva luni intre zidurile unei manastiri, descoperind ca dupa acestea nu se prea regaseste lumea aceea imaginata poate de majoritatea romanilor care se considera ortodocsi…

***

Despre El trebuie sa se stie ca e studios, ca e incantat de varietatea colegilor si de calitatea profesorilor si a cursurilor. Si mai trebuie sa se stie ca-i este dor de Ea.

Culinar

Preparatele culinare… Pai Ea e incantata nevoie-mare de noua ei gaselnita: lipie pe care se pune un strat subtire de branza de vaci amestecata cu putina pastrama de macrou afumat (de la Mega), porumb dulce sau ou fiert, eventual niste masline negre, plus patrunjel si 2-3 frunze de salata verde. Se ruleaza shaorma-style si se degusta. Se accepta orice alte combinatii, mai mult sau mai putin traznite, dupa gustul fiecaruia. Ei ii placu si adopta reteta mai ales la micul-dejun.

Alta nazdravanie culinara incercata de Ea are la baza salata orientala care-i placea in copilarie. S-a gandit ca ar fi mai sanatos daca ar coace cartofii inveliti in staniol in cuptor in loc de a-i fierbe. Nu e vorba doar de mai multe vitamine, cat de gustul net superior fata de sfaramiciosii cartofi fierti. Coptul asta dureaza cam o ora, ceva mai mult daca dimensiunea cartofilor impune. A nu se uita intorsul lor de pe o parte pe alta, ca la plaja, la jumatatea timpului de coacere. Dupa ce s-a terminat operatiunea, iar cartofii s-au racit, se purcede la curatarea si taierea lor in cuburi de dimensiuni nu prea mici care se arunca intr-un bol mare. Se adauga ou fiert, ceapa verde, ridichi, porumb dulce, patrunjel si masline negre. Fiecare isi poate da frau liber imaginatiei, Ea asa facu.

Poate ca unii ridica din sprancene, mirandu-se ce mare lucru e sa faci ‘ceste mancaruri mai sus pomenite. Acestora le spun ca El nu le impartaseste parerea. Pentru ca e mare lucru! El chiar o intreba pe Ea, mai in gluma, mai in serios, de ce s-a apucat de gatit abia acum, cand e plecat. Ea zambi strengareste, promitandu-i ca-i face tot ce vrea la intoarcere.

Mancarea din taramul indepartat este groaznica, sau cel putin asa se plange El. Acesta o fi motivul pentru care cele doua experimente culinare ale Ei ii fac cu ochiul. Poate ca voi, cei mai priceputi intr-ale gatitului, aveti motive sa va uitati cu un usor dispret. Dar ea nu-i pui de Mazilique, nici de Copolovici, asa ca n-aveti ce pretentii sa ridicati.

Schimbari

Si ea se pregati psihic inca de cand a aflat de plecare, cu vreo doua luni inaintea celor doua cafele baute inaintea rasaritului de soare. Printre altele, si-a zis ca nu-i o ocazie de ici de colo pentru a se-ngriji nitel mai mult de aspectul sau exterior. Pentru ca a aflat de multa vreme ca vorba oamenilor de pe la sate cum ca „Femeia grasa-i si frumoasa” nu prea mai e de actualitate, s-a luptat din rasputeri contra ispitelor culinare, introducand sportul in viata sa si constatand cu o vadita placere ca acesta nu-i atat de groaznic cum parea pe vremea orelor de sport din scoala. Totul sta in descoperirea acelui tip de sport bun pentru fiecare. Toate astea dadura un rezultat de toata frumusetea.

Ce te faci insa cand, pofticioasa fiind, iti vezi iubitul muscand cu pofta din vreun fel de mancare ce-ti lasa gura apa, insa asta dupa piatra de hotar care e ora 6 seara? Nu stiu despre altii, insa ei, de cele mai multe ori, ii fu imposibil sa reziste tentatiei. Si-n astfel de cazuri, placerea de moment lasa loc unor neplaceri de durata. Ei bine, ea s-a decis sa profite de aceasta luna pentru a reveni la vechile si bunele obiceiuri culinare, adica gustos si sanatos, pana-n 6 seara, si cu cel putin 3 sedinte de sport in fiecare saptamana.

Si-a inceput duminica dimineata, dupa o zi de motaiala si scos nasul din casa doar la solicitarea sunetelor scoase de stomacul gol. Inceput promitator, cu 400 de calorii arse in aproximativ o ora, urmate de alte dichisuri femeiesti si-o plimbare lenesa. Maine o s-o rog sa povesteasca despre preparatele culinare pe care le-a incercat zilele astea.

Deocamdata se bucura ca a vorbit cu iubitul ei, ajuns cu bine la destinatie. Ii pare rau ca niste dificultati de natura tehnica nu i-au permis sa-l si auda, insa acest inconvenient va fi remediat cat de curand. Pe cuvantul lui de onoare!