Bobby McFerrin

Il vazui sambata seara, la sfarsit de ianuarie. Nu-l cunosteam, si-abia comentariul cuiva din public a dat un sens personajului ce urma sa evolueze pe scena in cateva minute: Don’t worry, be happy!

Probabil va-ntrebati ce cautam acolo daca nu stiam nimic despre Bobby McFerrin. Ei bine, biletul l-am cumparat in urma cu mai bine de o luna, la sugestia entuziasmata a jumatatii mele care, spre surprinderea mea, nu mi-a prezentat cronologia artistului, fara nici ca eu sa cer detalii. Probabil ca va fi surprins de nestiinta mea cand va citi randurile astea. Aceeasi nestiinta imi da voie insa sa-mi prezint parerea despre concert ca simplu spectator venit cu mintea deschisa pentru a se bucura de muzica.

Lumea s-a strans incetisor, pana cand aproape fiecare loc din Sala Palatului a fost ocupat. Pe scena – un scaun. Si-atat. Fara instrumente, oameni sau microfoane. Si apare Bobby McFerrin pe scena, se-aseaza pe unicul scaun disponibil si, fara niciun salut, incepe sa se joace cu sunetele. Si se joaca, si se tot joaca, mai bine de vreo 10 minute. Pare a incheia, sala izbucneste in aplauze, urmand sa inceapa concertul, pe bune de data asta. Ei bine, nu. Joaca reincepe, alte sunete, alta muzica, tot fara sens – pentru mine, cel putin. Pentru ceilalti, totul parea a fi cel mai natural lucru din lume. Numai ca eu m-am simtit cam asa cum s-au simtit cei ce nu citisera afisul de la concertul Sting de anul trecut – trisati! Unde-s cantecele? Unde-s versurile?? A scapat vreo cateva cuvinte ce semanau a versuri doar de vreo 3 ori tot concertul! Si acele versuri m-au facut sa-mi para si mai rau pentru ca promiteau atata frumusete!

Mda – deci intrebarea mea e: Unde-au disparut cantecele??

In apararea lui McFerrin – comunica exceptional cu publicul. L-a invitat pe scena la dans, la cantat, a evoluat in fata lui si impreuna cu el, s-a simtit bine si s-a bucurat ca a doua zi urma sa plece acasa, Romania fiind ultima oprire a turneului. Doua momente remarcabile au fost:

1. Evolutia impreuna cu trei instrumentisti de-ai nostri (as zice) – tambal, violoncel si acordeon. Momentul a fost superb si-mi pare rau ca nu a durat mai mult de trei piese. As fi renuntat fericita la scalambaielile unora de pe scena sau la anumite piese jucause de-ale lui McFerrin pentru ceva mai multe cantari in acest format.

2. Cantarea impreuna cu cateva persoane din public. Desi si baiatul care a cantat la saxofon a facut-o intr-un mod placut urechilor mele, prima curajoasa m-a impresionat – o voce melodioasa, clara, puternica si increzatoare, mai mare dragul s-o asculti!

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Îți trimit o poezie în dar… dar din dar se face RAI, vezi ce faci cu ea :*

  2. Te invit la un concurs mișto de tot 🙂

  3. hellooo..is there anybody out there?

  4. @Manuela: mai sigur pe telefon, aici doar din cand in cand. astept parintii in weekend, insa sper ca sambata cealalta sa ne iasa figura cu iesitul. sau intr-o seara. telefon saptamana asta? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: