Crima Olgai Arbelina

Andrei Makine – Crima Olgai Arbelina, ed. Polirom, 2001

 

Prima mea experienta cu Andrei Makine a fost una foarte placuta, omul asta scrie tare invaluitor. Da, si povestea este interesanta. Nu exceptionala, desi iesita din comun. Scriitura insa e fascinanta, planurile se imbina tare frumos. Trecerea de la prezent la trecut, de la real la imaginar, se face incetisor, uneori te ia prin surprindere, alteori te lasa cu semne de intrebare. Iti zgandara si spiritul analitic, de detectiv de facto, cand te obliga sa legi verigile din lantul povestirii.

Desi construita pe mai multe planuri, cartea o urmareste doar pe printesa Arbelina. Nu apare pericolul ratacirii printre personaje, ca la Salman Rushdie, cu multiplele sale planuri paralele, cu multitudinea de nume si trimiteri la diverse culturi.

Andrei Makine se concentreaza pe contrastul dintre culturile franceza si ruseasca, imediat dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cand vara anului 1947 ofera prima ocazie pentru un concediu adevarat, fie ca acesta insemna doar o plimbare cu bicicleta peste campurile pline de grane. Se fac referiri la Revolutia Bolsevica si la felul cum a fost traita de printesa, la lipsa valorilor si la libertatea dusa la extrem, la violentele traite si la viata sa lipsita de normalitate.

Makine vorbeste de fapt despre ceea ce cunoaste. Desi scriitor francez (mama este frantuzoaica), originile sale sunt rusesti, nascut fiind in Siberia anului 1957. Traieste in Franta din 1987, ca profesor si mai apoi doar ca scriitor. Iar primul titlu de pe lista cartilor sale pe care vreau sa-l prind este Testamentul francez, mai mult autobiografic, daca e sa ma iau dupa zvonuri.

Revenind la Crima Olgai Arbelina, mi-au placut mult felul in care Makine include trecutul personajului in prezent, felul in care ii surprinde evolutia trairilor rezultate din incestul caruia se lasa prada. Este surprinzatoare lipsa completa a oricarei urme de vulgaritate a situatiei, precum si dedublarea auto-impusa a Olgai Arbelina.

Makine vorbeste despre disparitia unei lumi si aparitia alteia noi, postbelice. Atentia e insa concentrata pe degradare. Revolutia socialista, libertinajul, abuzurile, fiul suferind de hemofilie, razboiul, vechea aristocratie ruseasca. Stilul lui Makine este insa unul curgator si captivant, punandu-l pe lista scriitorilor ce merita cititi atat pentru continut, cat si pentru forma.

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Tu vorbesti serios sau citezi dintr-o revista literara? :-)). Fraaatele meu, ar trebui sa te plateasca editurile sa le scrii minuni din astea! OOOh baby!

  2. mai, Lore, mai… cum ma faci tu sa ma jenez :->
    multumesc :*

    vad ca ai inceput sa prinzi gustul Amsterdam-ului. ma bucur tare 🙂 detalii cat mai multe, te rog!

  3. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

  4. Multumesc!

    O rugaminte insa: poti comenta cu numele/nick-ul tau personal si nu cu un ‘nume’ care face publicitate?

    O zi frumoasa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: