Jane la restaurant

Weekend-ul superb care tocmai a trecut a cuprins si doua vizite la restaurant – De Gustibus si Waterloo (ca inlocuitor Mystic Tree, ce si-a luat concediu pana in septembrie).

Drumul spre De Gustibus a fost lung, lenes si cam infometat. Plin de soare – cam mult, daca e sa ma intrebe cineva. Facut intr-o sambata dupa-amiaza linistita si presarata cu dezvaluiri rostite in soapta. Acolo nu era nici tipenie de om in afara chelnerului si a doua persoane ce pareau a fi de-ale casei. As fi preferat sa stau intr-un spatiu mai inchis si cu aer conditionat, insa a fost frumos si asa.

Scaunele seamana cu cele de la Mystic (aspect de fier forjat – nu foarte comod, insa tare aratos), peretii fiind acoperiti cu lemn. Prea multa lumina insa – e drept, era in miezul amiezii si era semi-terasa, dar ce sa-i faci? Imi place sa fie putintica umbra.

Acum mancarea. Paste si pizza, impartite pe din doua. Mai intai au venit pastele – ravioli cu somon. Eu stiam ca lucrurile bune vin in cantitati mici, insa cinci bucatele de ravioli mi se pare ridicol! Au fost insa foarte bune, gust maximizat de un delicios sos alb. Si ne-au calmat foamea pana la venirea pizzei – quatro formaggi. Trebuie sa recunosc, cu privirea fixata in pamant de rusine, ca am cerut topping de prosciutto (nu crudo, insa din asta am primit), asta insa pentru ca imi place atat gorgonzola, cat si carnea (slaba insa) pe pizza. Ehh, a iesit buna, insa cam prea sarata.

Toate cele de mai sus le-am stropit cu niste vin rosu demisec. Sa nu aud specialistii stramband din nas si indicand vinul alb – prea aveam chef de rosu. Aaa, si multa limonada, cu miere si gheata, care a fost gustoasa ca niciodata. Am incercat din rasputeri sa concluzionez cu un desert, insa oricat am vrut, n-a mai fost zare de loc pentru asemenea desfatare. E de mers aici.

Waterloo a fost optiunea de duminica. Planul B, de fapt. Planul A fusese Mystic Tree, pentru simplul motiv ca vroiam si eu sa ma mandresc cu un loc drag mie. Numai ca locul drag mie e in vacanta pana la 1 septembrie, situatie rezultand in planul secund, creat din mers.

Pentru necunoscatori, Waterloo este un restaurant cu specific belgian, situat nu foarte departe de Piata Rosetti. Poti sta fie inauntru, fie pe terasa. Avand in vedere faptul ca inauntru nu era nimeni, nici aerul conditionat nu fusese pornit. Deci iar pe terasa. Vremea a fost insa mai draguta cu noi duminica, permitandu-ne sa ne savuram masa fara salturi de temperatura corporala. Iar masa mea a inceput cu o clatita impartita pe din doua, cu pui, ciuperci si whisky. Ti se topea in gura, nu alta. Asemenea bunatate n-ar trebui sa fie permisa pe principiul ca mai apoi te uiti cu dispret la orice altfel de aperitiv. Si-am mai luat o gura de limonada cu miere…

Apoi a urmat o salata Roi du Bleu (asta daca am retinut corect) // I stand corrected – Roi Des Bleus (literalmente regele „albastrilor(elor)”), care, pe langa chestiile ‘salatesti’, mai avea branza si sos Roquefort in compozitie, de unde si denumirea. Numai ca partea cu branza am trecut-o la ‘ar fi trebuit’ pentru ca nu am vazut zare de branza albastra in farfurie. Si-am tot sperat sa o descopar pana am terminat toata salata. Oh, well…

De data asta am avut grija sa mai fie putintel loc si pentru un desert. Imi cam faceau cu ochiul clatitele, insa m-am gandit ca mai bune ca cele din Vama nu prea aveau cum sa fie, asa ca am optat pentru cescute din ciocolata cu diverse umpluturi cu arome de fructe. Bune, dar excesiv de dulci pentru gustul meu. Concluzie ce a ‘degenerat’ si-ntr-un conflict minor pe tema faptului ca mie nu-mi place baclavaua pe motiv de dulceata excesiva. Stiu ca multi vor ridica din sprancene si vor striga „Sacrilegiu!”, insa nu mi-s extremista si pace!

Tot la capitolul Waterloo trebuie mentionat si faptul ca mai rar intalnesti asa chelner: un domn de vreo 40-50 de ani, cu multa experienta in domeniu, binedispus si simpatic, fara a-ti sufla insa si-n ceafa la fiecare imbucatura.

P.S.   Toate bunatatile astea s-au lasat si cu o privire cam suie aruncata cantarului, insa abia am un motiv in plus pentru a ma bucura de ora de aerobic de maine seara. 🙂

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Observ ca esti un pic cam pretentioasa in materie de restaurante…

  2. ei, na, am si eu nitel spirit critic 😀 n-am zis ca nu mi-a placut, din contra – a fost super! dar tre’ sa fim si obiectivi…

  3. Mie îmi place mâncarea de la Waterloo, dar e uşor cam piperată … la preţ 😀 Îţi recomand cu mare căldură restaurantul Casa (http://www.afterhours.ro/restaurant_Restaurant_Casa.html), mâncăm acolo de vreo 2 ani foarte bine şi foarte divers, la preţuri ok şi cu o servire foarte bună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: