Imparateasa Orhidee

Anchee Min – Imparateasa Orhidee, ed. Polirom

 

Tind sa cred ca povestile cu si despre Asia fascineaza mare parte dintre cititorii de beletristica. Imi amintesc cat de mult mi-a placut Shogun si cum nu vroiam sa se mai termine. Nu e vorba doar despre descoperirea unor lumi complet diferite, de la organizarea sociala la raporturile dintre sexe si izolarea de tot ce depaseste granitele, ci despre o demnitate care impune respect. Daca europenii au distrus triburile ce populau Americile, au rapit sensul existentei triburilor africane, asiaticii (si aici ma refer in special la japonezi si la chinezi) si-au deschis acele granite dupa o rezistenta indelungata, fara insa ca sufletul sa le fie subjugat si alterat. M-a revoltat distrugerea a intregi civilizatii indiene mentionata in Toti oamenii sunt muritori, iar unele dintre povestirile lui Doris Lessing pe care le citesc acum ma fac sa ma simt neputincioasa in fata unui sistem perfect legal si acceptat ce-a existat in Africa pana de curand.

Spre deosebire de Shogun, unde personajul principal este un european ce descopera Japonia, afland ca spalatul regulat nu te imbolnaveste (europenii acelor vremuri spalandu-se doar la ocazii extrem de speciale, aceasta activitate fiind o adevarata corvoada), in Imparateasa Orhidee, europenii sunt personaje de rangul III, situate undeva departe in fundal, dusmani vinovati de Razboiul Opiului.

Anchee Min isi imagineaza viata ultimei imparatese a Chinei, pastrand cadrul realist al traditiilor ce nu suporta derogare si al Razboiului Opiului care ameninta China, fizic si spiritual.

Desi se trage din casta manciuriana conducatoare, Orhideea provine dintr-o familie saracita, fiind obligata sa munceasca pentru a-si ajuta mama la intretinerea familiei. Pericolul de a fi maritata cu un var retardat o face insa sa se inscrie in cursa pentru selectarea viitoarelor sotii si concubine ale imparatului Hsien Feng, Fiul Cerului. Descendenta aleasa ii permite accesul, iar ajutorul femeii pentru care muncea – fosta sotie onorifica a unui eunuc din Orasul Interzis – ii schimba destinul.

Dupa ce reuseste sa treaca de selectia cam dubioasa, chiar hilara pe ici pe colo, singura persoana pe care se mai poate baza este ea insasi. Izolata in spatele zidurilor Orasului Interzis, reuseste sa ajunga la Imparat doar dupa mituirea eunucului-sef Shim. Si risca totul pe o carte: atentia lui Hsien Feng sau moartea pentru aceasta indrazneala. Reuseste.

Povestea este captivanta in sine, insa nici fundalul ei nu lasa de dorit. Cum ar fi sa stii ca un om are puteri de zeu asupra tuturor supusilor sai? Ca poate ordona moartea acestora dintr-un simplu capriciu? Ca trebuie respectate ritualuri indelungate si extenuante in prezenta sa? Ma intreb cum a putut fi perpetuata starea aceasta de fapt timp de atatea milenii. Europenii s-au razvratit mereu, au luptat pentru tot felul de idealuri. Asiaticii nu. Luand cazul chinezilor atat de numerosi, ei s-au supus mereu Imparatului. Chiar si atunci cand acesta nu mai era chinez, ci manciurian. Singura explicatie pe care o gasesc este ca, atata vreme cat esti preocupat de asigurarea nevoilor de baza – in principiu, supravietuirea – nu iti mai faci griji pentru nevoile superioare ierarhic, pentru ca acestea nici macar nu exista.

Romanul merita citit cel putin pentru exotismul sau: viata unei femei ce a indraznit sa conduca China din spatele zidurilor Orasului Interzis.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: