Particularul, nu generalul!

Incercati sa treceti peste limbaj si cititi ce scrie Cristean aici. Iar daca va deranjeaza prea tare limbajul (scuze, Cristean, insa trebuie sa-ti asumi si forma 🙂 ), selectez eu ce mi s-a parut esential:

Ne uram intre noi. Romanii is bagabonti, tiganii sunt hoti, americanii sunt analfabeti, ungurii fura ardealul, musulmanii sunt teroristi, evreii conduc lumea, homosexualii vor sa ne corupa, ne batem copiii, ne terorizam nevestele, ne batem joc de vecini si vrem ce au ailalti. Orice pretext e bun ca sa ne umilim si sa ne omoram intre noi. Esti diferit, eventual, mai slab ca mine, ai belit pula! Si nu numai intre noi, evident.

Iar acum vine partea in care voi spune de ce sunt de acord cu ce spune Cristean.

Ne place atat de mult sa punem etichete pe orice. Sa generalizam, sa aratam cat de cunoscatori suntem intr-ale vietii, prin cate-am trecut, prin ce-am vazut, prin cat de inteligenti ne credem a fi (si neaparat superiori celor la care facem referire). Am citit in ultima vreme atat de multe post-uri in care se spune ca femeile sunt asa, ca femeile sunt pe dincolo… Va dati seama ca ce ma deranjeaza pe mine sunt lucrurile negative care se spun despre. Pentru ca seamana atat de mult cu aruncatul cu noroi in ceva.

Luand exclusiv acest exemplu, ma intreb cum isi poate permite cineva sa eticheteze toate femeile. Eu – femeie – nu sunt asa cum spun ei! Sau poate ca una din caracteristicile alea negative oi avea-o, insa nu pe toate!

Poti vorbi de o anume persoana sau un anume caz, poti spune ca „unele/unii sunt…”, poti spune „cei care fac asa sunt…”, insa nu spune, te rog, te implor!, ca „toti/toate…”! Este imposibil ca toate femeile / toti romanii/nemtii/francezii / toti tiganii/evreii / toti homosexualii / toti barbatii sa fie intr-un anume fel! Unde mai e diversitatea asta care face viata atat de interesanta? Daca TOTI sunt atat de prosti/hoti/porci/gaste/curve, de ce mai merita sa traiesti? Ce rost mai au visele si sperantele? Cum mai poti fi fericit?

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. ei, vezi ce face subiectul sensibil? nimeni nu se baga. acum, cand pe bloguri la moda e sa injuri pe toata lumea, greu gasesti oameni sa lupte impotriva discriminarii.

  2. O caracteristică generală tot există… Acum probabil negrii nu mănâncă toţi (CHIAR TOŢI) chicken şi watermelon sau… poate nu orice femeie este un prost şofer… dar… sunt dovezi care ar vă acuză de aşa ceva… Adică nu e numai o femeie… e plin internetul de ele; nu spun că toate femeile suck at driving, ci doar că am văzut atâtea că pornesc de la premisa asta; oh, nu eşti, atunci bine.

    La fel şi cu ţiganii… pornesc de la premisa că toţi sunt la fel, fără casă, fara buletin şi că fură… Privind ţiganii şi prejudecăţile, am o recomandare să-ţi fac; un articol scris de Ama… poate l-ai citit… Te-aş ruga înainte să-mi răspunzi, să-l citeşti:
    http://ama2675.blogspot.com/2009/06/ziua-in-care-am-devenit-rasista.html

    Concluzia e că s-au întâmplat atâtea că nu poţi să porneşti de la zero cu fiecare om.
    Pe mine, sincer, mă deranjează mişcarea feministă… Bărbatul şi femeia nu vor fi niciodată egali, sunt lucruri la care bărbaţii se pricep şi femeile nu; e atât de simplu.

  3. problema e ca miscarea feminista e inteleasa prost. ea cuprinde atat de multe curente. nu toate femeile se pretind superioare barbatilor. doar cer dreptul sa nu fie considerate inferioare. barbatul si femeia nu sunt la fel – slava Domnului!, ar fi cam plictisitor -, sunt chiar foarte diferiti. insa asta nu-l face pe barbat (nici pe femeie!) superior. e vorba de a avea drepturi egale si ca acestea sa fie respectate.

    si da, sunt de parere ca trebuie sa dai fiecaruia sanse egale. asta nu inseamna ca trebuie sa ignori experienta acumulata, doar sa nu te pripesti a atasa etichete din prima.

  4. @cristean: poate ca sunt de acord si de aia nu mai comenteaza 🙂 mie mi se intampla.

  5. bai, mai, fiecare om merita o sansa, orice/oricum ar fi. eu am fost discrimiat pentru simplul fapt ca aratam intr-un fel. la 29 de ani imi cereau badigarzii buletinul cand sa intru in club. dar ei au o scuza, gadesc cu paru’. noi, ceilalti, ce scuza avem sa-i uram pe altii?

  6. @Razvan: Da, asa e niciodata gaura nu va fi egala cu batzu’… dar de la asta, la a-i trata pe toti ca niste oameni, e diferenta mare.

    @Jane: Sa stii ca si eu am pus „etichete”, la modul cum spui tu, desi stiu (si Doamne ajuta, bine ca e asa) ca nu toti sunt la fel. Dar am incercat un pic sa explic generalizarea asta. Am doua posturi „De ce sunt barbatii porci si femeile curve”… am mai zis pe acolo mai multe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: