Panza de paianjen

Cella Serghi – Panza de paianjen, colectia Biblioteca pentru toti, Jurnalul national, Bucuresti 2009

 

Admir colectiile de carte scoase de cele trei ziare pentru simplul fapt ca popularizeaza literatura, fie ea contemporana, clasica universala sau romaneasca. Nu numai ca ajungi sa citesti carti pe care ti le-ai dorit, insa poate nu ti-ai fi permis sa le cumperi altfel, dar cunosti si autori sau romane de care nu mai auzisei pana atunci. Cum a fost cazul meu cu Cella Serghi si a ei Panza de paianjen.

Cel mai probabil ati citit-o deja. Si as fi curioasa sa-mi spuneti ce v-a placut la cartea asta.

Mie mi-a placut foarte mult Diana. Mi-a placut cat de constienta era ea in fiecare moment de tot ce se intampla in jurul ei. De capacitatea ei de analiza si, mai ales, de autoanaliza, pana la sange. Nevoia ei de a se razvrati, lupta cu toti si cu toate mi s-au parut de o autenticitate dureroasa. Cautarea avida a iubirii si toate starile prin care aceasta cautare au obligat-o sa treaca. Diana este atat de vie incat cei din jurul ei se gasesc mereu in penumbra, personaje conturate mai mult sau mai putin vag, aflate acolo doar pentru a da forta trairilor sale.

Ce mi-a placut cum defineste ea iubirea!

„Ce inseamna sa iubesti?” ma intrebase pe vremuri Ilinca. Eram atunci in vacanta, la Mangalia, aveam saisprezece ani si i-am raspuns: „Uite, bunaoara, daca mi s-ar arata in vis Dumnezeu, sau numai vocea lui, ajungand pana la mine, mi-ar spune: „Cere-mi un lucru oricare si-l vei avea”, l-as cere pe Petre Barbu. Si daca Dumnezeu m-ar intreba: „Nu-l vrei mai bine pe printul de Walles, ca sa devii regina Angliei?” as spune: „Nu, il prefer pe Petre Barbu.” Si daca ar starui si mi-ar vorbi de un barbat pe care-l stie el undeva, in lume, si care e cel mai frumos, mai invatat, mai bogat, mai celebru, as raspunde tot asa: „Nu, nu, pe Petre Barbu il vreau”. Ei bine, azi tot asa i-as raspunde Ilincai. Puterii nevazute i-as cere tot iubirea cea mare. Numai ca atunci credeam ca se numeste Petre Barbu.

Poate ca Diana e egoista. Poate ca mereu s-a gandit la ea, la cum e afectata de permanentele schimbari de case, din ce in ce mai darapanate, la felul cum o privesc ceilalti, la cum o face sa se simta un personaj sau altul, la cum iubeste, uraste sau ii e cineva indiferent, insa simte fiecare moment si nu rateaza o clipa. Plus ca o doza bunicica de egoism nu strica nimanui. Cand iti asculti propriile nevoi, inveti ce si cum sa faci pentru a fi fericit. Iar oamenii fericiti sunt mai darnici, ati observat asta?

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. „Te găsesc atât de schimbată, încât îmi este teamă să nu te înşel pe tine cu tine…” Asta mie mi se pare o replică genială… 🙂

  2. absolut 🙂
    oricum, Cella Serghi se joaca mult cu dublul (Marie Jeanne (parca) e vazuta ca o copie palida a Dianei)…

    facusem o selectie sanatoasa de citate, insa mi-am dat seama ca n-ar arata grozav un post alcatuit 90% din ele. totusi, sunt foarte multe paragrafe superbe.

  3. Am citit și eu cartea anul acesta. Mi-a plăcut foarte mult.
    Părerea mea aici: http://celina-bianca.blogspot.com/2009/04/panza-de-paianjen-cella-serghi.html

  4. bine-ai venit, Bia! imi place cum ai scris despre roman. iccp pe autoare, ma bucur mereu sa descopar nume pe care nu le cunosteam si care m-au incantat prin cartile lor.

  5. Mi-a placut concluzia ta: oamenii care sunt fericiti sunt darnici.. Si cred ca ai dreptate 🙂

    Ioana

    PS: Vreau si eu cartea 😀

  6. 🙂 cum sa nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: