Romeo si Julieta

Inca imi pulseaza palmele de la atata batut din ele. Musical-ul Romeo si Julieta jucat in seara aceasta  la Opereta isi merita insa aplauzele din plin. N-ar fi stricat daca ar fi functionat si aerul conditionat in sala, pentru ca atmosfera s-a incalzit progresiv, la sfarsit bucurandu-ma nespus de aerul racoros de afara.

Au fost aproape trei ore de miscare si dans scenic extraordinare, bazate pe clasica poveste a iubirii dintre doi tineri si a urii dintre cele doua familii ale acestora. Miscarile razboinice sau pasionale ale dansatorilor si actorilor au gasit ecou in public, care si-a aratat aprecierea la finele fiecarei scene. Iar vocile au fost superbe. Mai ales ale celor doi protagonisti, insa si ale celor doua sotii ale familiilor rivale.

Printre cele mai bune scene mi s-au parut cele de lupte, cu foarte multa miscare si agitatie. Si cea care s-a clasat pe primul loc, din punctul meu de vedere, a fost scena confruntarii dintre cele doua sotii care transmiteau antagonismul prin fiecare por.

A fost un spectacol de exceptie, care merita vazut de orice iubitor de dans si muzica. Multumirile mele merg catre Jen, datorita careia am vazut piesa. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: