Enamorada

Nici nu stiu cum m-am indragostit de spaniola. A fost fulgerator.

Nu mi-au placut telenovelele. Nici cele doua profe care au incercat sa imi predea aceasta limba la facultate. Dar spaniola si-a croit drum spre mine si m-a prins.

Si m-am dus la Institutul Cervantes, unde m-am inscris la cursuri. Am luat-o de la foarte putin peste nivelul de necunoscatori (adica zero barat – eu eram la 1 :D), iar acum sunt la al patrulea curs, cu intreruperi. E foarte tare Institutul!

Lasand la o parte cursurile, are o biblioteca bine aprovizionata cu manuale si carti de studiu, dar si multe alte carti atat in spaniola, cat si in romana. Plus o colectie de filme. Si profit de chestia asta atunci cand nu urmez niciun curs, dar nu vreau sa renunt la a vedea un film spaniol sau a citi o carte in limba spaniola.

Nu sunt de ratat nici festivalul filmului spaniol sau lunea de carte spaniola (organizata – din cate stiu eu – in fiecare a doua luni din fiecare luna, la Carturesti). La lunea asta de carte am fost o singura data si m-am cam plictisit, insa nu pot cataloga ceva dupa o singura incercare. Ca mi-s dragi.

Am mai citit acum vreo doi ani si o carte care mi-a placut tare– Mansarda cu portocale de Luminita Marcu. Aici e vorba tot de iubirea pentru spaniola, de felul cum s-a nascut ea la Luminita Marcu, de pasiunea pentru Madrid si pentru soarele Spaniei. Am inghitit fiecare pagina din acest jurnal original.

Spre deosebire de Luminita Marcu insa, eu visez la Barcelona. Si-mi sclipesc ochii de fiecare data cand aud pe cineva ca vorbeste de Barcelona. Si cand spune ca a fost. Si ce a facut acolo, ce a vizitat, cum sunt oamenii, cum e plaja, cum e soarele. E destinatia mea ideala si as sta macar vreo doua saptamani ca sa o simt, sa o gust si sa o miros. Asadar, in caz ca se intreaba careva care e cadoul ideal pentru mine: vacanta la Barcelona! 😀