Rapeste-mi viata

Rapeste-mi viata – Angeles Mastretta

Romanul Angelei Mastretta l-am luat de la schimb de carti pentru numele autoarei care mi-a reamintit de pasiunea pentru limba spaniola. L-am citit in metrou, ca multe alte romane, si ca toate cartile pe care le citesc de vreo luna-ncoace. Demult nu am mai fost insa atat de captivata de o carte, chiar si in inghesuiala din mijloacele noastre de transport in comun. Apropo de leapsa care circula in ultima vreme pe bloguri si pe care am vazut-o la terorista, ionuca si dragos c, atunci cand citesc in metrou prefer sa am castile cu muzica mea in urechi si, daca se poate, sa stau pe un scaun. De data asta insa am citit si atarnata de o bara, si lipita de o usa, sprijinita de margine sau pur si simplu exersandu-mi echilibristica dezvoltata dupa atatia ani de mers pe sub pamant.

Rapeste-mi viata nu e o carte dificila, nici plina de profunzimi sau sensuri ascunse, insa are pasiune din belsug. Si multa viata.

De fapt, este povestea vietii sotiei generalului Andres Ascensio. Care poveste incepe cu nunta dintre cei doi si se incheie cu inmormantarea generalului. Catalina avea doar 16 ani cand s-a maritat cu un om pe care nici nu-l cunostea. Si pe care nu l-a cunoscut niciodata. Pe care l-a iubit si l-a urat si pe care, in cele din urma, l-a omorat. Dupa ce acesta distrusese mult prea multe vieti pentru a putea fi numarate, printre care si a singurului barbat pe care ea il iubise cu adevarat.

Aceasta carte mi-a permis sa ma uit pe gaura cheii spre Mexicul primei jumatati a secolului al XX-lea, cand femeia inca mai avea un simplu rol decorativ si ale carei pareri, sentimente si trairi nu contau defel.

Cand groparii se pregateau sa puna pamantul cu lopata peste tatal lor, le-am spus sa ia si ei cate un pumn de pamant si sa-l arunce.

M-am ghemuit si eu o data cu ei. Am luat putin pamant si l-am aruncat pe cosciugul care fusese coborat pe fundul gropii intunecate. Ceilalti copii facura la fel ca noi. Am vrut sa-mi amintesc chipul lui Andres. N-am putut. Am vrut sa simt durerea de a nu-l mai vedea niciodata. N-am putut. M-am simtit libera. Mi-a fost frica.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: