Talleyrand

Talleyrand, sfinxul neinteles – Jean Orieux, ed. Historia, 2008.

Talleyrand a fost unul dintre cei mai de seama si poate cei mai huliti oameni de stat din istoria Frantei. A trecut prin Revolutia Franceza, epoca napoleoneana si Restauratie. Spre sfarsitul vietii, scriindu-si memoriile, afirma:

Am cugetat indelung si m-am oprit la ideea de a sluji Franta si numai Franta in oricare situatie s-ar fi aflat; in toate situatiile era de facut ceva bun. De aceea nu-mi fac nici o mustrare ca am servit sub toate regimurile, de la Directorat pana la epoca in care scriu.

Jean Orieux a reusit sa realizeze o biografie impresionanta a lui Talleyrand, fiind obiectiv si chiar aparandu-l pe acesta de numeroasele comentarii rautacioase aparute de-a lungul secolelor. De asemenea, a stiut sa arate implicarea acestui personaj in istoria Frantei si, implicit, a Europei sfarsitului de secol XVIII si inceputului de secol XIX, implicare materializata in “facerea” si “desfacerea” regimurilor politice. Talleyrand scria despre carmuirile pe care le servise:

N-am parasit pe nici una mai inainte ca ea insasi sa se fi parasit. Nu pusese niciodata in cumpana, sublinia el, interesele unui partid sau ale sale cu adevaratele interese ale Frantei, care, de altfel, dupa parerea mea, nu sunt niciodata in opozitie cu adevaratele interese ale Europei.

A fost omul care nu s-a temut de schimbare, fiind capabil sa se adapteze oricareia. Una dintre multele acuze care i-au fost aduse a fost ca nu a avut un crez, o conduita clara dupa care sa se ghideze, fiind astfel mereu “de vanzare” si mult prea flexibil. I-au mai fost puse sub semnul intrebarii cheltuielile fabuloase pe care le facea, precum si sursa veniturilor capabile sa le sustina. Mai apoi i s-a reprosat faptul ca a renuntat la haina preoteasca, dupa care casatoria, precum si “haremul” de femei care l-au inconjurat mereu.

Talleyrand a experimentat America atunci cand aceasta abia se nascuse ca natiune, pentru a scapa de Teroarea revolutionara. Apoi a revenit in Franta sa, servind-o in timpul Directoratului si fiind cel care i-a deschis drumul lui Napoleon catre tron, mai apoi doborandu-l cand acesta nu mai servea interesele Frantei. A fost cel care a tras sforile Restauratiei si a schimbat regii. Nu a trecut niciodata neobservat, insa nici nu s-a impotrivit fatis unei situatii. Atunci cand vroia sa provoace o schimbare, o facea mereu pe drumuri ocolite si cat mai sigure.

Iata ultimele randuri din memoriile sale:

Posteritatea va judeca mai liber si mai independent decat contemporanii mei pe aceia care, suiti ca si mine pe scena marelui teatru al lumii intr-o epoca dintre cele mai extraordinare ale istoriei, au dreptul, chiar din aceasta cauza, sa fie judecati cu mai multa nepartinire si mai multa dreptate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: