Fiind in plin Festival International al Literaturii, cei care nu au reusit sa ajunga la prima seara mai au inca doua sanse – azi si maine, incepand cu ora 18.00, la Clubul Taranului Roman de la MTR. Recomandarea mea e sa ajungeti cu vreo jumatate de ora mai devreme, pentru ca altfel riscati sa priviti tot spectacolul din picioare.
Cand am ajuns aseara, Ionuca avea deja toate locurile ocupate. Noroc ca jumatatea mea mai buna ( 
) reusise sa prinda o bucatica de banca pe care-am reusit sa ma inghesui, cu geanta si haina stranse pe genunchi, mai ceva ca-n autobuz. Putintel mai tarziu a aparut si Vulpita cea zglobie, nerabdatoare sa-l auda pe Jose Luis Peixoto (care e tare simpatic de felul lui – sange latin, ce sa-i faci?) vorbind in portugheza. La final, cand s-a facut o coada respectabila la autografe, 80% feminina, Lia s-a si conversat in portugheza cu scriitorul cu zambet larg, care a acordat cateva minute fiecarui viitor cititor.
Dupa cum v-ati dat seama deja, m-am distrat de minune aseara. Cei doi invitati straini nu puteau fi mai diferiti – Jose Luis Peixoto din Portugalia micuta, calda si latina, vest-europeana, si Zahar Prilepin din Rusia intinsa, rece si plina de conflicte, est-europeana si mai ales asiatica. Primul, zambitor si destins, cu povestioare amoroase si hotarat sa se simta bine, cel de-al doilea destul de inchis in sine, afisand duritate si povestind despre Cecenia, partidele si liberalismul rusesc (sublim in sine, dar aproape inexistent). Daca Peixoto a avut un domn – inger pazitor pe umarul sau drept care l-a ajutat mereu cu traducerea a ceea ce se discuta in jur, Prilepin nu a beneficiat de un asemenea serviciu, aruncand cate un ochi pe cartile de pe masa, cercetand publicul sau ramanand cu privirea fixa intr-un punct oarecare. N-ar fi stricat ca macar unul dintre cunoscatorii de limba rusa care s-au aflat chiar pe scena sa-i alunge plictiseala si sa-l includa prin traducerea dezbaterilor.
Scurt moment critic: cu o singura exceptie, n-ar strica daca lectura unui text ar fi facuta de cineva care chiar stie sa lectureze intr-un mod placut urechilor publicului. S-a cam pierdut interesul pe ici pe colo tocmai din cauza lecturii defectuoase efectuate chiar de scriitori. Daca ai scris o carte buna nu inseamna ca te si pricepi sa o citesti altcuiva. Din fericire, aceste momente au fost reduse si la numar, si la durata.
Daca pe Vasile Ernu il stiam inca de pe vremea cand mai trecea pe la Schimb de Carti, vazand-l si anul trecut la acelasi Festival al carui orgnizator a fost, pe ceilalti doi invitati-scriitori romani nu-i mai vazusem. Ernu a fost jovial, ca-ntotdeauna, usor emotionat, si nu atat pentru cartea sa – Ultimii eretici ai Imperiului lansata de curand la Polirom si din care a si lecturat putintel, cat pentru evenimentul in sine. Radu Aldulescu a fost destul de retinut – in afara de lectura unui text din volumul ce-i va aparea la editura Cartea Romaneasca, a incercat sa evite cat mai mult intrebarile, iar raspunsurile pe care a fost nevoit sa le dea au fost cat mai succinte posibil.
Mai sus vorbeam de o exceptie in privinta celor ce-au lecturat destul de slab. Exceptia este Florin Iaru, de o buna dispozitie care s-a extins aproape instantaneu in sala. Se pare ca Poliromul si Cartea Romaneasca asteapta de ceva vreme nu mai putin de 3 titluri de la jovialul scriitor. El ne-a incantat cu trei (patru??) scurte povestiri ce vor fi incluse in volumul aflat in asteptare la Polirom. Povestirile au fost savuroase, au captat in totalitate atentia auditoriului, care s-a lasat incantat de vocea calda a autorului.
Dupa scurtele momente de lectura, raspunsul la intrebari si dezbaterea dintre invitati, a urmat o pauza pana la inceperea pastilei de teatru. In pauza s-au cumparat carti cu o reducere semnificativa (eu mi-am luat volumul lui Peixoto – Nici o privire cu 20 de lei, redus de la 25) si s-a format o coada pentru autografe. Doar nu se intampla in fiecare zi sa poti cumpara cartea si sa poti obtine si autograful scriitorului pe ea. Plus ca portughezul zambitor a acordat cateva minute bune fiecarui doritor de autograf in parte, insa fara nicio suparare pentru cei ce asteptau. Pentru ca acestia erau, in general, prieteni care-au vazut in asta o ocazie de a se pune la curent cu diverse pareri pe care nu le-au putut emite in timpul dezbaterilor de pe scena. Cum ar fi discutii despre tatuaje, master si portugheza braziliana.
Topaind victorioasa cu cartea cu autograf, m-am asezat la o masa eliberata intre timp si mi-a mai fost facuta o pofta: vin fiert! Si-nca unul tare bun! Intre timp s-au terminat probele de sunet pentru teatru. Ceea ce crezusem initial ca va fi piesa Te iubesc! Te iubesc? jucata in intregime, a fost anuntata doar ca o lectura partiala a spectacolului, destul de reusit de altfel. Totusi, piesa in sine are niste carente enervante: e misogina pan’ la Dumnezeu! Conform acesteia, in orice cuplu, femeia e cea mereu nesigura si care necesita convingere permanenta, tot ea este cea isterica, specialista in a cauta nod in papura chiar si la miezul noptii, cand barbatului ii picau ochii in gura de somn. Creatoare de probleme doar din plictiseala, tematoare de obisnuit, de pierderea pasiunii si de trecerea timpului, femeia e cea pusa sub lupa si umpluta de defecte, pe cand barbatul e cel stabil, serios si declarat indragostit. Totusi, jocul actorilor mi s-a parut unul bun si n-as zice nu la vizionarea piesei in intregime.
Se pare ca azi sufar de limbarita Asadar, va spun ca m-am simtit tare bine aseara si ca-mi pare rau ca nu mai pot ajunge la celelalte doua seri, insa mergeti voi si dati de veste cum a fost!
LE: Dragos a scris despre prima si a doua seara ceva mai concret, mai critic si, pe ici, pe colo, diferit de mine. Ionuca a povestit aici despre miercuri, si-i sustin parerile (cum ne-ntelegem noi doua…) [am aflat si eu cine e Oompa!!] 
Completat sub: eu, places to go | Tagged: filb, peixoto, prilepin | 11 Comentarii »
